vineri, 21 decembrie 2012

sâmbătă, 23 iunie 2012

vineri, 30 martie 2012

Expoziția Internațională Felină de Primăvară 2012

Asociația Felină SofistiCAT organizează, în zilele de 21-22 aprilie 2012, Expoziția Internațională Felină de Primăvară, edițiile XXIIl-XXIV.


La evenimentul care se va desfășura în București, la Romexpo ( Pavilionul F, intrarea C ), între orele 10 - 17 (atât sâmbăta cât și duminica), vor participa peste 250 de pisici de rasă din România, Ungaria, Ucraina, Slovenia, Italia, Serbia, Bulgaria, Israel, Portugalia, Suedia și Rusia.

Prin fața juriului, compus din patru arbitri internaționali: Fabrice Calmes (Elveția), Louis Coste (Franța), Françoise Milcent-Dubois (France), Dorte Kaae (Danemarca) vor defila frumoase exemplare de norvegiene de pădure, persane, maine coon, british shorthair, ragdoll, cornish rex, devon rex, singapura, turkish angora, albastre de rusia, bengaleze, burma, exotic shorthair, siberiană, abisiniană, siameză, orientală.

Printre participanți se vor număra pisica abisiniană Miuccia Prada D'Or PtitPrince, care a fost campion mondial absolut, precum și rase rare precum: Neva Masquerade și spectaculosul Occicat.

Atât sâmbătă, cât și duminică, vor avea loc etapele preliminare ale concursului. Punctul culminant al manifestării este concursul BEST IN SHOW. Finaliștii celor patru categorii de grupe (grupa 1-persane și exotice, grupa 2-păr semilung, grupa 3-păr scurt și grupa 4-orientale și siameze) se vor întrece în marea finală pentru un loc pe podium. Sponsorii vor oferi premii generoase pentru finaliști, constând în hrană și accesorii pentru pisici.

Vizitatorii vor putea admira grațioasele feline întrecându-se în frumusețe și vor putea achiziționa o gamă largă de produse și accesorii destinate atât pisicilor (hrană, igienă, joacă), cât și iubitorilor acestora (cercei, brățări, poșete etc.) la prețuri promoționale.


Evenimentul este foarte îndrăgit de către public, fiind vizitat, la fiecare ediție, de un număr de peste 10 000 de oameni. Expoziția este puternic mediatizată în presă, televiziune, radio și online.


Ca de fiecară dată, se va desfășura și campania "ARATĂ CĂ ÎȚI PASĂ", în cadrul căreia se vor strânge donații (în bani sau hrană) pentru animalele din adăposturi.Organizațiile pentru protecția animalelor GIA și ROBI vor aduce și câteva pisici spre adopție.


via Revista Pisica

miercuri, 22 februarie 2012

2 ani...


...de cand a murit aceasta pisica magnifica ce a fost Suzy, pe 20 feb 2010...
filmarea este facuta in 2006 sau 2007.